desene-325sq-07

Ortodonţie şi pedodonţie

Câteva lucruri despre aceste două discipline:
Ortodonţia se referă la îndreptarea dinţilor şi, suplimentar la prevenirea şi combaterea anumitor modificări ce apar la nivelul tuturor componentelor aparatului dentomaxilar. Anomaliile dentomaxilare apar ca expresie a unei moşteniri genetice, dar şi datorită unor factori din mediul extern, obiceiuri vicioase (suptul degetului, alimentaţia îndelungata cu biberonul, folosirea suzetei, respiraţia orală etc.) ce afecteaza în mod direct creşterea şi evoluţia aparatului dentomaxilar.

Pentru depistarea cât mai timpurie şi rezolvarea anomaliilor dentare este recomandat un control stomatologic înca din perioada dinţilor de lapte, iar în jurul varstei de 6 ani, când apar primii dinţi definitivi (molarii de 6 ani, care erup în spatele dinţilor de lapte), se impune o vizită la medicul ortodont. În funcţie de anomalie şi de momentul diagnosticării acesteia, acesta decide ce tip de aparat este util pentru rezolvarea cât mai rapidă şi corectă a modificărilor existente.

Niciodată nu este însă prea târziu să vă hotarâţi să aveţi un zambet frumos şi sănătos. Dinţii se pot îndrepta la orice vârstă!

De ce este necesar tratamentul ortodontic?

Corectarea malpozitiilor şi înghesuirilor dentare pe lângă beneficiul estetic asigura şi sănătatea aparatului dento-maxilar. Dinţii malpoziţionaţi sunt mai greu de curăţat, prezintă frecvent carii, tartru şi îmbolnăviri ale gingiilor. O masticaţie deficitară se manifesta prin oboseala musculară, dureri şi are în timp repercursiuni asupra dinţilor şi articulaţiei temporo-mandibulare. În funcţie de tipul anomaliei prezente şi de vârsta pacientului tratamentul ortodontic poate varia de la câteva luni la câţiva ani.

Când ar trebui căutate semnele malocluziei (muşcăturii deficitare)?
Este foarte important să examinaţi erupţia dinţilor copiilor dumneavoastră. Cu toate ca fiecare copil are o rată de creştere diferita, există o medie a vârstei de erupţie pentru fiecare grup de dinţi temporari (de lapte) şi permanenţi.

O serie de semne pot indica nevoia unui control ortodontic imediat:

  • Pierderea precoce a unui dinte temporar (de lapte)
  • Dificultăţi la masticaţie
  • Dinţi inghesuiţi, strâmbi, blocaţi (care nu apar pe arcade după vârsta de erupţie)
  • Zgomote în articulaţia temporomandibulară
  • Muşcarea frecventă a obrazului
  • Dinţi care nu se întânesc (ramane spaţiu între ei)
  • Maxilare care nu sunt proporţionale cu restul feţei
  • Sugerea degetului sau alte obiceiuri vicioase
  • Dinţi superiori care ies afară sau sunt spaţiaţi
  • Dinţi superiori din fata care cresc in spatele celor inferiori
  • Dinţi superiori care acoperă mai mult de 40% pe cei inferiori în muşcătură
  • Bărbie prea în spate sau prea în faţă
  • Linia din centrul dinţilor de sus nu corespunde cu cea de jos în muşcătură
  • Spaţii excesive între dinţi care persistă şi după apariţia caninilor permanenţi.

Care sunt beneficiile tratamentului precoce (la timp)?

  • Ghidează creşterea maxilarelor realizând astfel un mediu propice pentru erupţia dinţilor permanenţi
  • Ghidarea dinţilor permanenţi în poziţia corectă
  • Reglează dimensiunea arcadelor dentare
  • Scade riscul accidentării dinţilor din faţă proeminenţi
  • Corectează din timp obiceiurile vicioase
  • Reduce riscul ca dinţii permanenţi să rămână blocaţi sau să erupă strâmb
  • Se păstrează sau se obţine spaţiu pentru dinţii care erup
  • Permite corecţia mult mai uşoară dacă se intervine din timp.

Exista 2 tipuri de aparate ortodontice: fixe şi mobile. Aparatele fixe sunt alcătuite din brackeţi aplicaţi pe fiecare dinte şi o succesiune de arcuri ce asigură alinierea dinţilor şi rezolvarea anomaliei. Aceşti brackeţi pot fi metalici sau ceramici. Aparatele mobile sunt indicate în special la copii până la terminarea schimbării dintilor, au dezavantajul ca succesul tratamentului depinde de voinţa copilului de a purta aparatul.

Aparatele ortodontice din ceramică sunt o alternativă pentru cei care nu vor ca aparatul să fie atât de vizibil. Ca şi aparatele dentare metalice, aparatele ortodontice ceramice sunt foarte confortabile şi foarte eficiente în alinierea dinţilor.

Bracketurile ceramice sunt făcute dintr-un material transparent, motiv pentru care vizibilitatea lui pe dinte devine mult mai mică. Datorita faptului că aparatul dentar este mai putin vizibil, este nevoie de mai multă atenţie la igiena orală.

Control periodic

Fiecare aparat ortodontic necesită şedinte la un anumit interval de timp stabilit de medic pentru urmarirea tratamentului şi activarea aparatului.

Retainer (aparat de contenţie)

La sfârşitul tratamentului ortodontic pentru a stabiliza rezultatul obtinut şi pentru a preveni recidiva se indică purtarea unui aparat de contenţie asemănător unui aparat mobil pe parcursul nopţii. Acest aparat de contenţie poate fi uneori fixat pe faţa internă a dinţilor, nefiind vizibil.

La Estedent, consultaţia este GRATUITĂ. Pentru a alege aparatul dentar potrivit situaţiei şi bugetului tău, te aşteptăm să îţi faci o programare aici. Te vom ajuta să înţelege de ce ai nevoie pentru îndreptarea dinţilor şi îţi vom prezenta opţiunile specifice situaţiei tale.